Categorii
Știri

Un nou cutremur în Turcia, după seismul devastator de 7,8 pe scara Richter, care a luat mii de vieți!

Un nou cutremur a avut loc în Turcia, după seismul cu o magnitudine de 7,8 pe scara Richter, care a distrus numeroase clădiri și a luat foarte multe vieți! Iată ce se știe în momentul de față despre al doilea mare cutremur din Turcia.

Un nou cutremur în Turcia, după seismul devastator de 7,8 pe scara Richter, care a luat mii de vieți

Două cutremure mari, la intervale mici de timp, urmate de replici, au avut loc în Turcia pe 6 februarie 2023. Cutremurele au afectat puternic și Siria. Peste 2.000 de morți și mii de răniți, în ambele țări, arată o estimare recentă, actualizată la 16:30, ora României, pe 6 februarie 2023. Bilanțul este în creștere, din păcate.

Primul cutremur din Turcia s-a produs în timpul nopții, când oamenii dormeau, și a avut magnitudinea de 7,8 de grade pe scara Richter.

Ulterior, încă un cutremur a lovit Turcia luni la prânz. A fost estimat la magnitudinea de 7,5 și a fost un cutremur de suprafață, la o adâncime de 10 kilometri. Seismul de 7,5 s-a produs la 13.24 ora locală, chiar când o echipă CNN Turcia transmitea în direct, conform presei. Reporterul s-a speriat, iar cameramanul a încercat să filmeze o clădire care se zguduia.

What it’s like to stay and work in an automated hotel

Gheorghe Mărmureanu, director onorific INFP, a făcut declarații în direct la Antena 3 CNN despre seismul de 7,5, susținând că nu a mai auzit ca până acum, în Turcia, să fie două cutremure unul după altul, într-un timp atât de scurt, la magnitudini atât de mari.

Foarte important: seismele din Turcia nu ar avea urmări și pentru țara noastră, deci nu ar exista riscul ca în România să se producă o așa catastrofă ca la turci, a mai precizat Mărmureanu, la postul TV mai sus menționat.

„Am crezut că o să cadă totul peste noi. Noi am fost în spital, la etajul trei, am așteptat să se termine puțin pentru că încă se mai zgâlțâia, am ieșit afară. Toți pacienții, cei care pot să se miște, sunt afară. Noi am venit și stăm în mașină, este absolut îngrozitor. Nu știm efectiv unde să fugim, nu știm ce să facem și este o vreme teribilă. Lumea este afară, panicată, în ploaie, este de neimaginat, nu știm ce să facem”, a declarat pentru Știrile Pro TV o româncă din Turcia despre acest cutremur de 7,5.

Ultimul mare cutremur din Turcia a avut loc în 1934.