Categorii
Știri

Tudor Chirilă, atac dur la Klaus Iohannis: ”Sunteți ticălos pentru situația în care ați adus această țară”

Tudor Chirilă a lansat atacuri dure la adresa președintelui Klaus Iohannis. Interpretul îl numește în repetate rânduri ”ticălos” pe șeful statului, într-un video postat pe Facebook.

În preajma consolidării unei alianțe dreapta-stânga la guvernare între PNL și PSD, Tudor Chirilă lansează atacuri în rafală la adresa președintelui Klaus Iohannis, cel care s-ar afla în spatele acestei uniri politice.

Într-un live pe pagina sa de Facebook, artistul a expus motivele pentru care Iohannis i-a dezamăgit pe români.

Tudor Chirilă îl cataloghează pe președinte drept un ”ticălos” și îl consideră principalul vinovat pentru situația în care se află România în aceste zile.

Tudor Chirilă, cuvinte dure la adresa lui Klaus Iohannis: ”Sunteți ticălos pentru situația în care ați adus această țară”

Încă din debutul postării sale, Chirilă dorește să-i spună președintelui că îi consideră un ”ticălos” și nu fără motiv. Șefului statului i se reproșează faptul că a înșelat așteptările românilor.

Totodată, Tudor Chirilă dezvăluie că nu a crezut niciodată în Iohannis și l-a votat doar ca ”răul cel mai mic”.

În plus, muzicianul admite că în confruntarea Ponta-Iohannis nu s-a dus la urne.

”Pornesc acest mesaj către președintele Iohannis, sper că se găsește vreun consilier să i-l arate…nu că mesajul meu ar conta, și nu cred că va schimba ceva, dar aș vrea, domnule Iohannis, să știți de la mine că vă consider un ticălos.

Cred că sunteți un mare ticălos și e important să vă spun chestia asta, adică e ultima pe care o am ca cetățean: dreptul la liberă exprimare.

Eu nu v-am făcut ticălos, așa, fără motiv. Practic nu sunt primul care vă face ticălos în perioada asta. Sunteți un ticălos și trebuie să rămână cumva video-ul acesta mărturie.

Sunteți ticălos pentru multe lucruri dar mai ales pentru situația în care ați adus această țară în ultimele luni, pentru ticăloșii pe care ați ales să-i tolerați lângă dumneavoastră, pentru așteptările multora pe care le-ați înșelat, și aici nu mă refer la mine.

E bine să știți că eu nu v-am votat decât ca ”răul cel mai mic”. Nu v-am votat în momentul în care ați candidat cu Ponta, pentru că am considerat că nu trebuie votat nici acel individ care își făcea ziua pe stadioane și încerca să conserve în jurul lui același tip de gașcă mafiotă pe care văd că acum o aveți și dvs.

N-am votat niciodată cu PSD-ul de când am drept de vot în țara asta, prin urmare nu era momentul să votez atunci cu Ponta. Și ați ieșit dumneavoastră”, spune Chirilă.