Categorii
Știri

Serialul care a făcut furori în România și care a dominat topul Netflix, anulat.

Vești proaste pentru abonații Netflix. Un serial care a făcut furori în România și care a dominat topul Netflix a ajuns să fie anulat, spre surprinderea publicului.

Milioane de abonați Netflix vor fi dezamăgiți să afle că unul dintre cele mai apreciate seriale a ajuns să fie anulat.

Serialul de mare succes de pe Netflix care a fost anulat

Dacă ai abonament pe Netflix atunci cu siguranță știi foarte bine care sunt cele mai urmărite seriale, dar și filme. Se pare însă că unul dintre acestea nu va mai avea o continuare, după cum au anunțat producătorii.

Este vorba despre serialul 1899, care a fost lansat la finalul anului trecut pe platforma de streaming. Conform anunțului făcut de producători, serialul, care a fost și este în continuare extrem de popular pe Netflix, nu va mai avea o continuare.

Având în vedere povestea impresionantă din serial, fanii așteptau nerăbdători cel de-al doilea sezon și poate chiar și al treilea, făcându-și fel de fel de scenarii.

Baran bo Odar și Jantje Friese, producătorii serialului, spun însă că nu va mai urma niciun sezon. Ambii producători s-au declarat conștienți de faptul că vor ajunge să dezamăgească milioane de fani, însă din păcate, serialul nu va mai putea continua.

Motivele nu sunt foarte clare, având în vedere că producătorii nu au oferit niciun fel de explicație. Pe de altă parte, aceștia au ținut să le mulțumească tuturor celor care au urmărit serialul cu sufletul la gură.

”Cu inima grea, trebuie să vă spunem că «1899» nu va avea o continuare. Ne-ar fi plăcut să încheiem această călătorie incredibilă cu al doilea și al treilea sezon, așa cum am făcut cu «Dark.» Dar uneori lucrurile nu decurg așa cum ai plănuit.

Asta e viața. Știm că acest lucru va dezamăgi milioane de fani. Dar vrem să vă mulțumim din suflet că ați făcut parte din această aventură minunată. Vă iubim, nu uitați asta niciodată“, au transmis cei doi pe Instagram.