Virgil Popescu, prima reacție: ”Simion a venit să facă circ”
Virgil Popescu, ministrul energiei, a venit în cele din urmă la conferința de presă după ce George Simion a părăsit clădirea Ministerului Energiei.
”Comportament deviant și singura miză pentru care a venit aici a fost să facă circ. Decizia a fost să amânăm, e o bătaie de joc ce a făcut George Simion.
De astăzi nu se mai importă țiței rusesc în state G7 și UE. Toate rafinăriile din România vor procesa țiței non-rusesc. România e pregătită, nu vom avea probleme. De asemenea, carburanții în România sunt într-un stoc suficient, nu avem probleme cu aprovizionarea”, a transmis Popescu.
Despre taxa pe Soare, Virgil Popescu a lăsat să se înțeleagă că e un lucru bun.
”Totodată anunț că va fi plafonat prețul gazelor naturale. Referitor la energia regenerabilă, există conceptul de compensare calitativă a energiei produsă de prosumatori.
Cei care își produc energie pentru autoconsum sunt susținuți, pentru că energia în surplus o pot da atunci când e nevoie. Prin această ordonanță prin care guvernul în decembrie 2021 a venit în întâmpinarea lor, numărul a crescut de la sute la zeci de mii. Nu se introduce nicio taxă, e fake news. Toți românii care își montează panouri nu vor plăti taxă pe energia produsă, există posibilitatea în anumite condiții ca atunci când numărul e foarte mare și ajunge la 8% din capacitatea instalată a sistemului energetic național, în baza unui studiu care va fi făcut, lucru foarte puțin probabil, atunci din 1 decembrie 2026 Guvernul poate introduce o taxă”, a completat Popescu.
Jandarmii au venit să-l scoată afară pe Simion
George Simion a fost somat de jandarmi să iasă afară din clădire, însă acesta a refuzat. Liderul AUR a transmis că e pașnic și va plăti orice amendă, însă nu va părăsi incinta.
”Domnul ministru e atât de fricos încât s-a închis în acel birou și nu vrea să spună românilor ce s-a întâmplat.
Dacă vreți mergem în sala de conferințe, însă vă garantez că ministrul nu va veni”, a mai transmis Simion.