Categorii
Știri

Raed Arafat despre restricțiile de sărbători. Ce se va întâmpla de Ziua Națională, Crăciun și Revelion 2021

Ce restricții vom avea de sărbătorile de iarnă

Șeful Comandamentului pentru Situații de Urgență a declarat că este devreme să se pronunțe în privința restricțiilor de sărbătorile de iarnă. Raed Arafat a spus că dacă vom avea o evoluție pozitivă, vor fi minime măsuri sanitare de sănătate publică ce vor trebui respectate.

Nu pot să vă spun despre activităţi la acest moment, ce activităţi pot să fie restricţionate sau nu, dar clar totul depinde de modul în care evoluează. Încă este foarte devreme. Cred că va trebui să fie analizat cel puţin undeva prin 10-15 decembrie să vedem care este situaţia, a declarat Raed Arafat.

Șeful DSU a mai spus că oamenii să petreacă sărbătorile cât mai aproape de normal, evident cu respectarea unor măsuri de sănătate publică.

În cazul în care se vor păstra restricțiile care sunt la acest moment în România, Revelionul ar trebui să se încheie la orele 21.00, iar petrecerile ar trebui să se desfășoare cu un număr limitat de participanți și cu certificat verde.

Restricții de 1 decembrie – Ziua Națională a României

Cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a României, autoritățile au decis că cel mult 400 de persoane pot participa la celebra paradă de la Arcul de Triumf. În alte zone din țară, la manifestări pot participa maxim 200 de oameni. Foarte important de precizat este că accesul la evenimentele de 1 decembrie se face cu prezentarea certificatului verde, pentru persoanele care s-au imunizat sau au trecut prin boală.

Restricții generale de sărbători: mască de protecţie obligatorie, dezinfectarea obligatorie a mâinilor, triaj observaţional la intrarea în zona oficială.

La evenimentele organizate de instituțiile publice este permis accesul a cel mult 300 de persoane la sediile centrale ale instituţiilor publice și cel mult 150 de persoane la sediile locale ale instituţiilor publice.

În ceea ce privește spectacolele, concertele, festivalurile publice, evenimentele culturale din preajma sărbătorilor, acestea se pot desfășura până la orele 21.00, cu maxim 1000 de participanți.

La petrecerile de Crăciun și Revelion au acces doar cei cu certificat verde. Acestea se pot desfășura până la orele 21.00.