Medicul Anca Ababneh Dumitrovici, şefa Secției de Oncologie a Spitalului Județean Suceava, a fost reținută în noaptea de joi spre vineri, în urma unei acțiuni de flagrant organizat de ofițerii de la Serviciul Județean Anticorupție.
Procurorii au percheziţionat inclusiv maşinile medicilor
În anul 2019, Spitalul de Urgenţă “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost primul din România care a fost certificat oficial că a implementat sistemul de management anticorupţie. Rezultatele nu au fost însă cele scontate, din moment ce însă şefa Secţiei de Oncologie a fost prinsă luând bani de la pacienţi.
Presa din Suceava scrie că în ultimele săptămâni au circulat destul de intens unele informații cu privire la pacienți oncologici care s-ar fi plâns că li s-au cerut sume mari de bani, în schimbul serviciilor medicale.
În urma plângerilor, joi după-amiază, polițiștii DGA, împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au făcut mai multe percheziții la Secția de Oncologie a Spitalului Județean Suceava.
Perchezițiile au vizat ambulatoriul de specialitate, mai multe cabinete și chiar și mașini ale angajaților secției, iar în urma acțiunii, în cursul nopții, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a şefei Secţiei de Oncologie, medicul Anca Ababneh Dumitrovici.
Toamna trecută, unul dintre cei mai cunoscuţi medici din timişoara a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație.