Chiar dacă el este unul dintre cei mai apreciaţi artişti de la noi din ţară, puţină lume ştie cu ce se ocupă părinţii lui Connect-R.
Se pare că aceştia nu au nevoie de celebritate şi au rămas în continuare nişte oameni modeşti care lucrează ca simpli angajaţi.
Părinţii lui Connect-R au muncit din greu pentru a-i asigura acestuia un viitor strălucit, iar când faima a venit aceştia au preferat să rămână în umbră, departe de lumina reflectoarelor.
Cu ce se ocupă părinţii lui Connect-R
Connect-R este acum unul dintre cei mai cunoscuţi artişti din România. În copilărie însă, familia a luptat din greu să-l susţină financiar. Acum, artistul are posibilităţi financiare, dar părinţii lui prefera să-şi câştige singuri existenţa.
Părinţii lui Connect-R au muncit din greu pentru a-şi susţine fiul. Chiar dacă acesta a cunoscut succesul, mama şi tatăl cântăreţului au rămas la fel de simpli şi modeşti şi prefera să-şi câştige singuri existenţa.
Nici în pandemie nu au vrut să stea acasă. Mama cântăreţului vinde ziare la o tarabă din Piaţa Domenii, în timp ce tatăl acestuia a fost tinichigiu auto. Este însă şi cântăreţ.
„Mama merge şi acum să vândă la tarabă. Asta îi place ei. Acum tata mi-a cerut să-i caut un contract într-un restaurant, unde să meargă să cânte”, a declarat artistul, la emisiunea ExclusivVip, la Prima TV.
În urmă cu mulţi ani, familia lui Relu Mihalache, aşa cum îl cheamă de fapt pe artist a trecut printr-o adevărată dramă. Înainte ca el să se nască, părinţii lui au pierdut un copil.
„Noi am mai avut un copil care a murit… Copilul pe care l-am pierdut era primul nostru copil, avea şapte luni când a murit. A făcut o enterocolită acută, pe vremea aia nu era medicina avansată ca acum. S-a născut şi cu probleme grave la inimă, avea găuri… Când s-a născut Connect-R a fost o minune dumnezeiască!”, a spus mama artistului la o emisiune tv.