Categorii
Știri

Lista cu relaxările decise de autorități de la 1 decembrie. Măsurile îi vizează, în principal, pe cei vaccinați. Document

Autoritățile din România au pregătit o serie de relaxări pentru luna decembrie. Deciziile CNSU vizează, în principal, persoanele vaccinate anti-Covid.

Documentul noilor decizii ale CNSU

Documentul CNSU cu privire la noile relaxări de la 1 decembrie a fost publicat.

Ce se întâmplă cu școlile de la 1 decembrie

În privința școlilor, s-a decis ca acestea să funcționeze în format fizic, indiferent de rata de vaccinare a angajaților, în localitățile unde incidența este mai mică de trei la mie.

„Aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, Pagina 2 din 3 în sensul permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ din localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 3/1.000 de locuitori, indiferent de rata de vaccinare a personalului, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2”, arată documentul citat.

Decizia privind Ziua Națională

Totodată, autoritățile au decis ca de 1 decembrie să aibă loc ceremoniile specifice, cu cel mult 400 de persoane în București și 200 în restul orașelor. Desigur, aici trebuie respectate toate măsurile de protecție sanitară.

Totodată, cei care vor să participe trebuie să le pună la dispoziție organizatorilor certificatul verde.

La sediile instituțiilor centrale, unde au loc activitățile specifice de Ziua Națională, vor putea participa cel mult 300 de oameni, în timp ce la restul sediilor autorităților pot merge nu mai mult de 150 de oameni.

La zonele oficiale, accesul e permis doar pentru vaccinați și pentru cei trecuți prin boală.

Cum se vor desfășura competițiile sportive

La competițiile sportive pot participa doar cei vaccinați sau care au trecut prin boală.

„Se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea spectatorilor până la Pagina 3 din 3 30% din capacitatea maximă a spațiului, asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și purtarea măștii de protecție”, arată documentul CNSU.

Dacă majoritatea statelor europene impun restricții severe din cauza exploziei infecțiilor cu Covid-19, România se află într-o perioadă în care valul 4 pare domolit. De la aproape 19.000 de cazuri luna trecută, am ajuns în prezent la o medie de 3.000 – 4.000 pe zi.

Dată fiind această ameliorare a crizei sanitare, autoritățile pregătesc mai multe măsuri de relaxare care să intre în vigoare din luna decembrie.