Categorii
Știri

Informații de ultimă oră pentru toți românii care stau la bloc

Veste uriașă pentru românii care stau la bloc. Cei care nu au apucat să-și monteze repartitoarele pentru încălzire şi apă caldă ar putea avea parte de o surpriză imensă.

Mai mulţi parlamentari de la USR au depus un proiect de lege, pentru a ajuta românii care nu au apucat să-și monteze repartitoarele pentru încălzire şi apă caldă.

Ce se întâmplă cu repartitoarele de căldură

Parlamentarii de la USR, Silvia Dinică, Cristina Prună şi Cristian Bordei, au depus un proiect de lege privind amânarea termenului limită pentru monatarea repartitoarelor de căldură.

Semnatari vor amânarea cu un an a termenului limită de montare a repartitoarelor pentru măsurarea consumului de energie pentru încălzire, răcire şi apă caldă.

Parlamentarii au luat această decizie, deoarece până la 31 decembrie 2021, ar trebui finalizată montarea de repartitoare pentru individualizarea consumului la nivelul fiecărui apartament din blocurile racordate la sisteme centralizate de alimentare cu energie termică.

Senatoarea USR Silvia Dinică a declarat că reglementarea, în această formă, şi timpul scurt vor provoca o scumpire a repartitoarelor din cauza cererii sporite brusc.

„Oricărui consumator vulnerabil îi va fi greu să se conformeze până la termenul prevăzut de lege, mai ales că urmează primele facturi cu preţuri mărite la încălzire, apă caldă, energie electrică. Situaţia este una deosebit de urgentă”, a spus Silvia Dinică.

Cum explică USR nevoia de a da lege în sprijinul celor care stau la bloc

Deputatul USR Cristina Prună, a menţionat că actul normativ trebuie adoptat cât mai repede, pentru că termenul limită se apropie, iar oamenii nu mai au timpul necesar și de aceea este nevoie de o amânare.

„În această perioadă imprevizibilă trebuie să luăm toate măsurile posibile pentru a reduce facturile românilor, nu să le adăugăm costuri de sute de lei în plus la plată în următoarea lună. Din acest motiv este nevoie ca proiectul USR de amânare cu un an a termenului, respectiv până

la data de 31 decembrie 2022, să fie adoptat cât mai repede, pentru a nu pune presiune suplimentară pe românii conectaţi la sistemele centralizate în care şi aşa nu s-a investit de zeci de ani”, a afirmat Prună