Categorii
Știri

Fenomenul care se abate asupra României

Vremea se schimbă considerabil. Dacă săptămâna trecută parcă ne pregăteam pentru venirea primăverii , iată că acum gradele Celsius indicate de termometre scad radical, iar meteorologii anunță că, în anumite regiuni ale țării, se va depune un strat consistent de zăpadă.

Conform meteorologilor ANM un ciclon mediteranean va aduce ninsori, lapoviță și viscol puternic în mai multe zone din țară. În zonele montane va ninge puternic în intervalul 26-28 ianuarie, iar zăpada se va depune într-un strat consistent.

Temperaturile ajung la valori de -10 grade Celsius

Răcirea vremii va fi resimțită puternic în zona estică a țării, unde temperaturile nu vor depăși cinci grade Celsius. În timpul nopții, tmeperaturile înregistrate se vor situa sub valoarea de zero grade Celsius în aproape toată țara, iar în zonele montane nu este exclus să ajungă și la minus 10 grade Celsius. Ninsorile vor apărea în a doua parte a săptămânii, în special în zona montană.

În vestul, centrul şi nord-vestul ţãrii cerul va fi temporar noros și va ninge slab. Se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicatã în Muntenia şi în sudul Moldovei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificãri în regiunile sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 7 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade, mai ridicate în zona litoralului.