Elon Musk susține că le poate reda vederea oamenilor mai puțini norocoși, dar și funcțiile locomotorii. Acesta vrea să le dea o șansă la o viață normală! Iată tot ce trebuie să știi!
Elon Musk vrea să implanteze cipuri în creierele oamenilor în următoarele 6 luni
Elon Musk se așteaptă ca cipul cerebral Neuralink să înceapă testele pe oameni în 6 luni. Cel mai bogat om de pe Terra a declarat miercuri (30 noiembrie) că se așteaptă ca cipul cerebral fără fir dezvoltat de compania sa Neuralink să înceapă testele clinice pe oameni în șase luni, după ce compania nu a respectat termenele anterioare stabilite de el.
„Dacă cineva nu a avut niciodată vedere, s-a născut orb, noi putem să restabilim vederea”
Misiunea Neuralink
Compania dezvoltă interfețe cu cipuri cerebrale care, potrivit acesteia, le-ar putea permite pacienților cu dizabilități să se miște și să comunice din nou, Musk adăugând miercuri că va viza, de asemenea, restabilirea vederii.
Natura este benefică pentru sănătatea mentala
Cu sediul în San Francisco Bay Area și Austin, Texas, Neuralink a efectuat în ultimii ani teste pe animale, în timp ce solicita aprobarea din partea Administrației americane pentru alimente și medicamente (FDA) pentru a începe testele clinice pe oameni.
„Vrem să fim extrem de atenți și siguri că va funcționa bine înainte de a pune un dispozitiv la om”, a declarat Musk în timpul unei mult așteptate actualizări publice privind dispozitivul.
Vorbind în fața unei mulțimi de invitați selecți în cadrul unei prezentări la sediul Neuralink care a durat aproape trei ore, Musk a subliniat viteza cu care compania își dezvoltă dispozitivul.
„Progresul la început, în special în ceea ce privește aplicarea la oameni, va părea poate agonizant de lent, dar facem toate lucrurile pentru a-l aduce la scară în paralel”, a adăugat el.
„Deci, în teorie, progresul ar trebui să fie exponențial”.
FDA nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea Reuters.
Primele două aplicații umane vizate de dispozitivul Neuralink vor fi în restaurarea vederii și în permiterea mișcării mușchilor la persoanele care nu pot face acest lucru, a declarat Musk.
„Chiar dacă cineva nu a avut niciodată vedere, niciodată, ca și cum s-ar fi născut orb, noi credem că putem totuși să restabilim vederea”, a spus el.
Neuralink livestream with Elon and demo starting now: https://t.co/KKPb1dzNKS pic.twitter.com/FEoxJNHDYJ
— Steve Jurvetson (@FutureJurvetson) December 1, 2022