Categorii
Știri

Ce preţuri au hainele vândute în magazinele ANAF. Cât costă o rochie sau o pereche de pantaloni

ANAF pune la vânzare bunurile confiscate de inspectori, vameși, dar și de poliție în mai multe magazine din țară.

Ce produse se găsesc în magazinul ANAF din București

Unul dintre magazinele ANAF se găsește și în București, iar prețurile sunt extrem de accesibile.

Cei de la Hot News au mers la magazinul ANAF din București, situat pe strada Măriuca, nr.14, sector 4. Magazinul se află la partenerul unei clădiri, iar deasupra scrie ”Magazin bunuri confiscate”.

Acesta este și motivul pentru care, poate mulți bucureșteni nu știau până acum că magazinul aparține fiscului.

Marfa vândută în magazinul ANAF nu se returnează, însă se schimbă în limita stocului disponibil, scrie sursa citată.

Pe de altă parte, stocurile nu sunt foarte mari. În general, cei de la ANAF organizează licitații când vine vorba de o cantitate mai mare de produse.

Hot News scrie că magazinul ANAF este mai mereu plin, în ciuda spațiului destul de mare. De asemenea, nu puțini sunt și cei care au plecat acasă de acolo măcar cu o serie de lucruri.

În ceea ce privește produsele care pot fi achiziționate de la magazinul ANAF, Hot News scrie că nu sunt branduri cunoscute și nici produse contrafăcute, marea majoritate dintre cele menționate anterior ajungând să fie ori distruse, ori donate.

Cât costă o rochie sau o pereche de pantaloni în magazinul ANAF

O rochie la magazinul ANAF din București poate să coste între 4 și 20 de lei, în funcție de modelul ales.

O pereche de pantaloni în schimb, pentru bărbați, costă nu mai puțin de 8,75 lei, notează sursa citată.

La magazinul ANAF se găsește și încălțăminte, o pereche de ghete pentru copii costând 7 lei. De asemenea, găsim și accesorii precum pălării, umbrele, sau căciuli care nu costă mai mult de 4 lei.

În magazinul din Capitală se vând și folii de protecție pentru telefon cu 2,75 lei, dar și adaptare USB cu 6,25 de lei.

Printre altele, în magazin există și ceasuri care costă nu mai puțin de 20 lei, mai notează sursa citată.

Menționăm că pe lângă magazinul ANAF din București, în restul țării mai există și alte șapte magazine în Galați, Târgoviște, Gorj, Timișoara, Oradea, Sibiu, dar și în municipiul Brașov.

Cei de la ANAF nu vând doar mărfuri confiscate ci și mașini, sau chiar și imobile la prețuri accesibile.