Categorii
Știri

Ce pensie are Dumitru Dragomir

Dumitru Dragomir a fost invitat recent la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, prilej cu care a depănat amintiri.

Fostul șef al LPF adezvluit și ce bani îi intră lunar în cont din pensia sa. Mitica Dragomir prmește o pensie de aproximativ 12.000 de lei, adică peste 2.400 de euro.

”Domne, un pic peste 120 de milioane (n.r. – 12.000 de lei). Mi-au tăiat 72 de milioane pensia specială și mai am în jur de 100 și ceva de milioane de lei vechi. Era bine dacă nu-mi tăiau pensia specială.

Eu mănânc foarte puțin, nu beau deloc, nu fumez, mă mai duc din când în când la o cafea sau cu Viorel Păunescu. Nu fac cheltuieli aiurea deloc, stau pe șantier toată ziua. De exemplu, astăzi am stat cinci ore pe un scaun, afară, în frig”, a spus fostul șef al LPF, la emisiunea ”40 de întrebări” de la Kanal D.

Dumitru Dragomir , amintiri despre Nicolae Ceaușescu
Tot în aceeași emisiune, Dumitru Dragomir a povestit momentul în care a fost invitat să ia masa cu Nicolae Ceaușescu.

”Da, avea un umor extraordinar. Era un om absolut deosebit, cald, iubitor de oameni. Mi-a spus atunci la masa aia să nu faceți prostii că vă desființez. I-am spus un banc. M-a întrebat dacă știu un banc cu Ceaușescu: Știu, tovarășe președinte!

Uitați, pe o navă s-au întâlnit Hrușciov, Ceaușescu și Kennedy. Și s-au întrebat: care nație e cea mai curajoasă din lume?! Românul a zis a noastră, americanul la fel, rusul că a lor. Și a spus: John, aruncă-te în ocean cu cuțitul ăsta și scoate 2, 3 rechini! S-a aruncat, a scos 2 rechini, dar fără o mână și fără un picior. Rusul catre Alioșa: ia un cuțitaș mai mic și scoate 3 rechini! S-a aruncat, a ieșit fără picioare, dar cu vreo 4-5 rechini. Nicolae Ceaușescu către Ion: Ioane, ne facem dracu de râs! Aruncă-te și tu, ia ce vrei baionete, cuțite, puști, aruncă-te și scoate măcar un pește să nu ne facem de râs! E apa rece, bre, nu intru! Ce curajos!

Atunci am simțit că am greșit, că doamna Ceaușescu mi-a zis ceva ce nu am să uit niciodată: „Ma, să fii al moartii, de nebun!” Mi-a fost frică, printre puținele dăți. Când am ajuns i-am spus nevestei: gata, ne curăță! Și nu mi-a făcut nimic!”, a povestit Mitică Dragomir.