Categorii
Știri

Calendar ortodox 20 noiembrie 2021

La data de 20 noiembrie are loc una dintre cele mai importante sărbători cu cruce roșie din an, conform calendarului ortodox. Mai exact, sâmbătă este rememorat Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul, unul dintre cei mai mari sfinți ai religiei noastre. Vezi ce tradiții trebuie să respecți în zi de sărbătoare.

Sfântul Grigorie Decapolitul, 20 noiembrie

Sfântul Grigorie Decapolitul este unul dintre cei mai mari sfinți pe care îi cunoaștem. Acesta a trăit în vremurile celor care luptau împotriva icoanelor. Când a ajuns la vârsta însurătorii și părinții îi căutau soție, a decis să plece de acasă și a umblat toată viața pentru a duce mai departe Cuvântul lui Dumnezeu și a adus pe calea cea dreaptă mulți păgâni.

Acest Sfânt a simțit chemarea Dumnezeiască și nu s-a abătut deloc de la ea. Avea o mare putere asupra demonilor și, de câte ori au încercat să îl ademenească, de atâtea ori i-a îndepărtat. Multe persoane stăpânite de duhuri necurate au fost vindecate în urma rugăciunilor cuviosului Grigorie.

În final, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de cei ce-l ştiau. Și-a lăsat sufletul în voia Domnului și a făcut minuni și după moarte. Sfintele sale moaşte se află întregi la sfânta Mănăstire Bistriţa din Vâlcea și mulți oameni cu probleme vin acolo să se roage pentru vindecare.

Tradiții Sfântul Grigorie

Pe 20 noiembrie este cruce roșie în calendar, ceea ce înseamnă că trebuie respectate mai multe tradiții și obiceiuri. Astfel, nu se spală, nu se coase și nu se fac treburi casnice. Este o zi de rugăciune, o zi în care trebuie să mergem la biserică, să ne rugăm și să respectăm sfântul.

Să nu uităm că este zi de post, având în vedere că ne aflăm în postul Crăciunului. Astfel, nu se consumă alimente din carne, lapte sau ouă. Trebuie să ne rugăm, să fim mai buni și să ne ajutăm aproapele, lucruri pe care, de altfel, ar trebui să le facem mereu.