Categorii
Știri

Alocația de stat se majorează. Cine sunt tinerii români care vor putea primi alocația până la 26 de ani

Tinerii cu dizabilități ce urmează fie cursuri gimnaziale, fie pe cele liceale pot primi alocație de stat până la împlinirea vârstei de 26 de ani.

Conform Ordonanței de Urgență nr 126/2021 oficializată în această săptămână, începând de la 1 ianuarie 2022, alocațiile de stat pentru copii se vor majora.

Tinerii cu handicap ce urmează o formă de învățământ preuniversitar, adică sunt în ciclul gimnazial sau cel liceal pot primi alocație de la stat până la 26 de ani.

Pe lângă tinerii cu handicap, de alocație de stat beneficiază și tinerii cu vârsta de peste 18 ani, care “urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora”, după cum stabilește Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Însă, de acest beneficiu nu pot beneficia tinerii care repetă anul școlar, decât dacă îl repetă din motive de sănătate și dovedesc cu certificat medical.
Începând din ianuarie 2023, alocațiile urmează să fie majorate cu rata medie anuală a inflației stabilită de Institutul Național de Statistică.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că de la 1 ianuarie crește atât punctul de pensie, cât și alocația copiilor. Totodată, el a precizat faptul că alocațiile pe ianuarie se plătesc în februarie.

„De la 1 ianuarie crește punctul de pensie și alocațiile.

Atenție, alocațiile din ianuarie se plătesc în luna februarie. Pentru pachetul social trebuie aprobate mai multe acte normative. Două sunt deja aprobate, iar unul se discută mâine.
Alocații copii, 0-2 ani: 600 de lei, de la 486.

Alocații copii 2-18 ani: 243 de lei.

Alocații copii 2-18 ani, cu dizabilități: 600 de lei.

Acestea sunt în prima OUG, semnată acum câteva zile cu doamna ministru Firea, are toate avizele.

Tot aici intră și a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități. A doua OUG, pensiile”, a spus Marius Budăi.